No good deed goes unpunished
Adica, nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, sau fara rasplata. M-am gandit la proverbul asta invatat din filmele americane zilele astea, dupa ce am vazut la televizor, ca un tanar a fost ucis, pentru ca a intervenit intr-o bataie. Apoi am auzit de un altul care a murit innecat, dupa ce a salvat un baiat. Si lista poate continua. Sunt multe cazuri, cand oameni mor, incercand sa faca bine.
Nu stiu cum sa ii numim pe oamenii astia. Unii ar spune eroi, pentru ca au murit incercand sa salveze pe altcineva. Altii ar spune ca sunt inconstienti, ca trebuiau sa isi vada de treaba, de ce sa incerci sa desparti pe doi care se bat? De ce sa te arunci in valurile oceanului sa salvezi pe cineva, cand sunt oamenii cu pregatirea necesara sa faca acest lucru, fara sa isi puna viata in pericol?
Cred ca sunt secte care ne-ar spune, ca asta patesti, daca incerci sa schimbi voia lui Dumnezeu, adica, daca trebuia sa moara o persoana, cine esti tu sa incerci sa schimbi asta?
Stim cu totii proverbul romanesc cu facerea de bine, ca e echivalentul relatiilor sexuale cu mama ta (asta ca sa nu fiu vulgara).
Eu sunt pe principiul “dupa fapta, si rasplata”. Dar fara a uita, ca nu poti face bine nimanui, daca nu ai grija in primul rand de tine. E bine sa ajuti pe cei din jur, dar nu trebuie sa fim inconstienti. Eu nu stiu sa innot, nu ar fi curajos din partea mea sa ma arunc in lac sa scot pe cineva, ar fi sinucidere.
Nesansa
De vreo cateva zile, intr-o seara, am iesit cu niste prieteni. Am cunoscut un baiat, implinea in ziua aceea 23 de ani. Cand a avut 6 ani, i s-a facut un vaccin, care l-a imbolnavit. Si cu timpul, incet, incet, muschii lui se paralizeaza. Nu-l vazusem pana atunci, nu stiu de ce boala sufera. Prietenii lui nu au putut sa imi dea prea multe detalii, iar pe el nu am avut curaj sa il intreb.
Statea la masa, arata normal, si abia cand a vorbit mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Pe urma, a inceput sa manance covrigei, si parea ca ii e greu sa mestece. Am simtit ca mi se face rau, ca ceva ma apasa.
Nu mi-l pot scoate din cap. A doua zi, mergeam pe strada, si il vedeam facand eforturi sa manance, sa stea in picioare. Si ma gandeam “Doamne, da-i sanatate!”
Nu stiu cati dintre noi apreciaza ca sunt sanatosi, cati luam ca normal faptul ca putem alerga, canta, dansa fara efort. Si ce au oare parintii lui si el in cap, stiind ca s-a nascut sanatos, ca a avut toate sansele la o viata normala, si un lucru banal, i-a rapit toate sansele? Va merge la tratament in Spania, costa mult, dar se pare ca nu te vindeca, ci doar incetineste evolutia.
Vazandu-l, mi s-au parut atat de neinsemnate toate prostiile pentru care ma disper eu zilnic. Sper sa nu il uit, si sa pot sa ma bucur de ce am, mai mult decat am facut-o pana acum.
Barbatul inainte
Obisnuiesc sa ma rog intr-o bisericuta de lemn. Si obisnuiesc sa o fac cand nu e slujba.
Intr-o dupa-masa, am intrat in biserica, m-am pus in genunchi. Aproape de locul unde stateam eu, era un angajat al bisericii care vorbea cu o femeie. Doamna avea probleme, a venit sa isi cumpere carti de rugaciuni, si sa plateasca slujbe. Domnul i-a cerut sa ii spuna pe cine vrea sa pomeneasca. Ea a inceput cu numele ei, dupa aceea al sotului. Greseala. Pentru ca domnul angajat al bisericii, i-a spus ca trebuie sa inceapa cu sotul, chiar daca ea conduce in familie. M-a apucat rasul. A zis ca trebuie sa punem barbatul inainte, sa ii dam respect lui Adam. Deci Eva, e pe locul doi.
Si toate astea, pentru ca a avut pofta de mere!
Mai salbatici decat animalele
M-am uitat sambata seara la o emisiune pe Antena3, in care s-a dezbatut subiectul presupusei inchisori secrete a CIA de la Bucuresti. Nu exista certitudini ca o astfel de inchisoare a existat in Romania, si pana sa vad aceasta emisiune, nu am inteles de ce oameni din lumea intreaga condamna aceste centre. Chiar si Amnesty International a militat impotriva acestor inchisori.
In naivitatea mea (si din lipsa de informatii) am crezut ca aceste inchisori sunt secrete, pentru ca prizonierii sa nu poata fi ajutati sa evadeze. De fapt, ele sunt secrete, pentru ca CIA nu doreste sa stie lumea ce metode de tortura si de detentie folosesc pentru cei suspectati de terorism.
Am vazut o schita a unei celule dintr-o astfel de inchisoare, si e mai rau ca in filme. Prizonierii stau singuri, intr-o camera de 16 m2, au o saltea, o galeata in loc de WC, o camera de supraveghere le urmareste toate gesturile. Si pentru ca bataia, electrocutarea sau mai stiu eu ce, nu e destul ca metoda de tortura, nu li se da voie nici sa doarma pentru ca au difuzoare prin care aud muzica la maxim si lumini foarte puternice nonstop.
Am putea spune ca teroristii isi merita o astfel de soarta, dar sa nu uitam ca sunt suspecti, si exista sansele sa fie nevinovati. Cum iese un om dintr-o astfel de experienta?
“Jiltul sirenei”, Sue Monk Kidd
Autoarea a scris bestsellerul “Viata secreta a albinelor”. Nu am citit cartea, am vazut doar filmul si mi-a placut povestea.
“Jiltul sirenei” este o frumoasa poveste despre viata, despre cum secretele din trecut ajung sa te macine, despre cum adevarul si prietenii adevarati te vindeca. Am stiut tot timpul ca lucrurile care te impovareaza trebuie impartasite cu cei dragi, trebuie spuse, cartea asta mi-a demonstrat inca odata acest fapt.
Me needs motivation!
Ca oricare dintre noi. Nu-mi plac constrangerile si obligatiile, desi viata noastra e plina de asa ceva. Nu ma pot ascunde cand sunt nemultumita si suparata. Nu e usor pentru cei din jur, pentru ca pot citi pe fata mea ce simt. Reuseam sa ascund multe, dar, de la o vreme, am renuntat la asta. Poate e din cauza ca am vazut cati se imbolnavesc pentru ca suporta si tac.
Fiecare stie ce e mai bine pentru viata lui. Fiecare are dreptul sa greseasca. De ce cred unii ca trebuie sa ii corecteze, ca trebuie sa se bage in viata altora? Ce le da acest drept? Inainte credeam ca trebuie ascultate persoanele mai in varsta, ca au experienta vietii, ca timpul te face mai intelept. Nu mai cred asta. Sunt unii care trec prin viata si nu se leaga nimic de ei. Si tocmai acele persoane vin cu sfaturi, sau mai bine zis, ti le impun. Persoanele intelepte stiu sa se faca intelese, nu dau sfaturi, ci isi spun parerea.
Care sa fie motivatia sa nu te impotrivesti obligatiilor, ci sa le accepti fara prea multa greutate? Care sa fie motivatia sa ii asculti pe toti desteptii, care cred ca au gasit fantana intelepciunii, pentru ca au trecut de 50 de ani, si sa reusesti, cu zambetul pe buze, sa spui “multumesc”?
Cred ca fiecare ar trebui sa faca ce vrea, ce simte, ce ii place. Si uneori, sa faca ce vor, ce simt si ce le plac altora. Pentru ca nu traim singuri, pentru ca si ei fac la fel pentru noi. De azi, nu voi mai fi rea….voi trai mai linistita asa! Incercati si voi!
Good or bad?
Intalnim in viata o gramada de oameni. Unii ne plac de la inceput, altii nu. Pe unii reusim sa ii “citim” din start, pe altii asteptam sa ii cunoastem mai bine pentru a ne face o parere. Unii reusesc sa se faca placuti, fata de altii avem retineri.
Mi s-a intamplat de multe ori sa am un “bad feeling” fata de unii, fara sa imi pot explica de ce. Dar au fost si unii care mi-au inspirat incredere, fata de care am putut spune ce am gandit si ce am vrut, fara sa imi fie frica ca voi fi judecata. Cu timpul insa, am vazut ca de multe ori am gresit.
Cum stim daca facem bine? Cum avem certitudinea ca e bine sa ne ferim de unii si sa avem incredere in altii?
Budisti spun ca in viata intalnim ingeri cu chip de draci, si draci cu chip de ingeri. Cum ii deosebim pe buni de rai? Simplu. In functie de impresia ce ne-o lasa dupa ce au plecat. Daca ne simtim bine, inseamna ca sunt buni, de incredere. Daca ne lasa un gust amar, inseamna ca trebuie sa ne ferim.
Interesanta cugetare…
Stiu ca pot!
Da, stiu. Numai nu stiu de ce nu imi iese. Utilizez uneltele cele mai bune, folosesc ingrediente de calitate. Imi doresc din tot sufletul sa reusesc. Oare e din cauza ca stiu ca voi esua? Oare prima experienta m-a bagat atat de tare in sperieti, ca nu mi-am revenit inca, si ma tot gandesc ca nu am nici o sansa?
De ce nu mi se face maioneza????? Stie cineva?
Nu am reusit niciodata, adevarul e ca nici nu prea am incercat. Mi-am zis, nu e de mine, nu are rost sa ma omor. Dar sunt zile cand as vrea sa imi pot demonstra ca se poate, dar nu-mi iese nicicum. Si de fiecare data, ii sun pe ai mei sa ma rezolve.
Ma mint oare la magazin cand imi spun ca-s ouale proaspete, o fi mana mea naspa (desi, stiu ca pot face lucruri bune cu ea), nu invart cum trebuie?
Atatea intrebari fara raspuns…
“As da totul pentru tine…
mi-as da sufletul pentru ea.” Asa suna maneaua care m-a trezit azi dimineata pe la vreo 9. Zgomotul nu a venit de la mine din casa, doamne fereste, ci de la vecinii din blocul de vis-a-vis. La auzul scumpului glas al tinerelului care canta, ochii mi s-au deschis brusc, ca dupa un cosmar. Primul impuls a fost sa sar din pat, sa ies pe balcon, sa vad care e smecherul care asculta de dimineata din astea. Aveam pregatite in cap pentru el o serie de vulgaritati. As fi dat dupa el cu o pereche de casti, as fi mers la el sa i le pun pe urechi. Nu am treaba cu nimeni, fiecare ar trebui sa asculte ce ii place, sa faca ce vrea, atat timp cat nu ii deranjeaza pe altii.
Oare ce naiba au in cap, ce au facut noaptea, de se trezesc cu dorinta brusca de a asculta manele dimineata la maximmmmm? Zic brusca, ca nu i-am mai auzit pana acum. Sper sa nu fie ceva vecin nou, sa ma pomenesc cu serii din astea zilnice.
Nu m-am ridicat, pentru ca s-a oprit muzica. Sa fac eu scandal nu cred ca ar folosi. Dar maine dimineata pe la 7.30, cred ca o sa pun dvd-ul lui Andre Rieu, cu muzica clasica, sa sune la maxim, sa diversificam putin repertoriul.
Cine rade la urma, rade mai bine. 
“Mananca, roaga-te, iubeste”, Elizabeth Gilbert
Rar mi se intampla sa citesc o carte si sa imi para rau ca am terminat-o. Mi-a placut atat de mult cum scrie Elizabeth Gilbert ca am decis sa citesc toate cartile scrise de ea pe care le voi gasi la biblioteca. Este o carte amuzanta si plina de invataturi. O carte despre o femeie care isi petrece un an in Italia, India si Indonezia pentru a se regasi, pentru a se vindeca, pentru a-si recapata pofta de viata si pentru a-si gasi linistea.
Exista si un proiect de film cu Julia Roberts in rolul principal, eu il astept cu drag.
O sa scriu cateva citate din carte, care pe mine m-au impresionat.
“Era momentul sa caut vindecarea si aceea pace, care doar in singuratate pot fi gasite.”
“nu mai privi lumea cu mintea. Trebuie sa te uiti la ea cu inima.” (un vraci din Bali ii spune asta)
“Cei mai multi dintre oameni au ochii atat de bine acoperiti de praful iluziei, incat nu vor ajunge nicioadata sa vada adevarul, indiferent cine ar incerca sa ii ajute.” (asta spune Buda).
